...mi-ar face plăcere, dar am programul destul de încărcat. Vorbim.” Încântat de răspuns adormi cu zâmbetul pe buze. În final îi mergea și lui bine. A doua zi se trezi devreme pentru a prinde trenul către casă. Cu bagajul greu într-o mână, Johnny fugea către tren. „Pfiu! Exact la fix.” exclamă Johnny ușurat văzându-se în tren. Două ore și jumătate de monotonie îl asteptă. Perfect pentru a mai citi o dată cartea „furată” de la o amică acum ceva timp. Ajungând într-un târziu în orașul natal, luă un taxi și porni spre casă. Bucuria devenii și mai mare atunci când Andrew, fratele mai mic în vârstă de 8 ani, îi sări în brațe văzându-l acasă. Nu conta cât lipsea Johnny de acasă, că lui Andrew îi era dor de el chiar și după o zi absentă. Uitând să se dezbrace, Johnny, se luă cu Andrew și îl întrebă cum e cu scoala, cum sunt învățătoarele, dacă și-a făcut vreo „prietenă”.
-Bună și ție,Johnny! zise mama lui.
-Sărut mâna! Îmi cer scuze, dar nah, m-am luat cu Andrew.
-Da. Ia fost dor de tine. Îți este foame?
-Nu mulțumesc. Am mâncat înainte să plec. Și așa că acuși trebuie să plec. Nah, ziua lui Alexis. Știi că nu pot lipsi.
-Da, da. Știu. Am timp să îți calc cămașa?
-Da. Cât timp fac eu un duș.
-Ok.
........
Chemând taxi-ul, Johnny se pregăti pentru party. Ajungând acolo, părinții lui Alexis îl întâmpină călduros, iar tatăl ei îl invită la un „păhărel”. Cum să îl refuze? După ce termină de petrecut cu tatăl sărbătoritei, Johnny, își îndreptă atenția către invitați. El era cel mai în vârstă dintre invitați. Se simțea în plus. Așa că se luă la joacă cu fratele mai mic al sărbătoritei și cu vărul cam de aceași vârstă cu ”ăl mic”. Energetici copii! Petrecerea se termină pe la 4 dimineața. A ieșit ok. Lumea s-a simțit bine. Sărbătorita a fost mulțumită. Deci totul ok. Ajungând acasă, după un somn de vreo 4 ore, se grăbi să își facă bagajul pentru plecare. Iar pe drumuri. Încă două ore și jumătate pierdute degeaba pe drumuri. Dar asta e viața. Încă o săptămână plictisitoare trecu și nimic important nu se întâmplă, aceeași monotonie ca deobicei și nici un răspuns de la Jennifer. Clar, trebuie să treacă peste. Până într-o zi când Tyler îl sună să îl anunțe că e concert „Vița de Vie”, într-un loc retras. Perfect! Ceva care să îl scoată din starea seacă pe care o avu de 4 zile. Ajungând la concert cântă versurile „tocite”, din anii de adolescență până în zilele precedente. Începu melodia „Basul și cu toba mare”. Johnny și Tyler avu același gând. POGO!!! După 2 ore de distracție încontinuu, concertul trebuia să se termine, dar finalu'concertului a avut altă piesă. O piesă pe care nu vroia să o audă după o stare euforică. Dar inevitabil piesa începu. Johnny intră într-o stare de melancolie. Deveni o statuie ce se sprijinea de ușa de la intrare. Îi venea să plângă. „Oare de ce eu? De ce trebuie să fiu singur? De ce să fiu singur atunci când am nevoie de cineva să fie acolo pentru mine?De ce?” Erau întrebările pe care Johnny și le punea după mult timp. Văzându-l „plecat” pe alte meleaguri, Tyler, veni și îl întrebă dacă nu vrea să meargă în localul lor preferat. După ce își reveni din transă (cam după vreo 10 minute) Johnny acceptă. Ajunși la destinație, cei doi începu să danseze drum'n'bass. Se distrară amândoi. La un moment dat Johnny simți cum cineva îl trăgea de mână spre scenă. Era Nina.
-Hai să îți fac cunoștință cu cineva. Johnny, ea e Iris. Cea mai bună prietenă a mea.
-Johnny, încântat.
-Iris, deasemenea.
Avea o privire calda, hipnotizatoare. Johnny simțea cum părăsește realitatea. „Cei cu mine? Trebuie să îmi revin repede!” își zise Johnny în gând. Din păcate trebuia să plece, deoarece avea tren la 7 dimineața. Era 3 dimineața. Își luă la revedere de la fete și plecă. A doua zi luă trenul spre casă deoarece era ziua vărului său. Împlinea 22 de ani. Ce repede trecu vremea. Parcă ieri se jucau în spatele blocului, în părculețul plin de copii care se dădeau în scrânciope și topogane, și de bătrânei care jucau table sau șah. Ah, șah. Nu a mai jucat de mult. Nici nu mai avea cu cine. Singurii cu care juca Johnny șah ori erau morți ori erau plecați. Câteva amintiri frumoase de ale lui Johnny din copilărie. Ajungând la sărbătorit acasă, o luară amândoi la pas spre primul local unde găseau deschis și cu locuri libere. După o întreagă noapte de băut și petrecut pe drumuri, Johnny ajunse acasă, duminică la 6 jumătate dimineața. Iar tren.Iar monotonie. Iar pliciseală... Dar oare nu e ceva la mijloc? Oare de ce Johnny se simțea așa de trist, de singur, de sec?....
No comments:
Post a Comment