Short story of a country boy...

 

 În această postare este vorba despre un băiat simplu, cu puțini bani în buzunar și îndrăznesc să povestesc puțin viața lui, dar fără să dau nume. Povestea începe acum câțiva ani când a ajuns la adolescență. Fiind mutat de câțiva ani într-un sat din apropierea orașului unde avea cel mai mulți prieteni, era puțin retras față de noii prieteni. Îi venea greu să îți facă prieteni noi.

       Dar într-o zi apăru o fată nouă în cercul lui de prieteni. Era frumoasă. Părul șaten, înălțime medie, ochii mari căprui care îți dădeau impresia că se uita adânc în sufletul tău. Și acum își amintește cu drag de fata care l-a învățat cuvintele care o să le urască în viitor: "te văd doar ca pe un prieten". Prima dată nu a fost simțit cine știe ce, dar după au început refuzurile. Și de ce? Pentru că el era băiatul de la țară care e de treabă și încerca să fie ok.

        Ceilalți băieți erau cool. El? Era băiatul care vorbea cu fetele ca un simplu amic și le înțelegea. Acum zâmbește când își aduce aminte că o amică i-a zis că  era precum un Cupidon. Chiar dacă il doare, totuși zâmbește. "Ce copil eram, credeam în iubire acolo unde nu era." Ajunse în clasa a 12-a, totul mergea bine, după o mini excursie. Era schimbat radical, era nepăsător, devenise o persoană nouă.

        Totul mergea bine, până în ziua "neagră" , când a fost anunțat că vărul lui a murit. Era perioada sărbătorilor de paște... De atunci, pentru el, lumea s-a răsturnat. Până la finalul anului 2012 a avut parte doar de vești care mai de care: prietenii și cunoștințele mureau unul câte unul, certuri repetate cu prietenii și cu familia. Încă se mai încăpățâna să creadă în iubire (ce copil bleg). Dar nici acolo nu a avut noroc. După multe încercări și tot atâtea dezamăgii.

        Pentru o perioadă se închise în el, nu prea mai vorbea cu persoanele din jurul lui. Abia mai zâmbea. Până într-o seara când s-a îmbătat prea tare într-un club. Acolo, în localul acela, el și-a găsit câțiva prieteni în care credea că poate avea încredere. Timpul a trecut, el și-a revenit, dar tot nu putea să treacă peste faptul că orice fată cu care vorbea, ea nu avea altă intenție decât de ai fi o amică, nimic mai mult. Când ieșea pe stradă vedea numai cupluri, începea să devină din ce în ce mai trist, dar el zâmbea.  Dar ce putea să facă? A încercat să arate că nu îi pasă... Și asta încearcă și în ziua de azi. Dar el zâmbește....